1. Prima pagina
  2. »
  3. Produse din stup
  4. »
  5. Miere pură
  6. »
  7. Miere montană pură
  8. »
  9. Miere montană din poieni Carpatine - Harghita 960g

Miere montană din poieni Carpatine - Harghita 960g

Miere montană din poieni Carpatine - Harghita 960g
  • Miere montană din poieni Carpatine - Harghita 960g
  • Miere montană din poieni Carpatine - Harghita 960g
  • Miere montană din poieni Carpatine - Harghita 960g
  • Miere montană din poieni Carpatine - Harghita 960g
  • Miere montană din poieni Carpatine - Harghita 960g
  • Miere montană din poieni Carpatine - Harghita 960g
  • Miere montană din poieni Carpatine - Harghita 960g
  • Miere montană din poieni Carpatine - Harghita 960g
  • Miere montană din poieni Carpatine - Harghita 960g
  • Miere montană din poieni Carpatine - Harghita 960g
59.00
Adaugă în coș
Cost transport 19 lei
Transport GRATUIT pentru comenzi peste 300 lei
Livrare în 1–2 zile lucrătoare (95% din timp)
Modalități de plată: Card sau Ramburs

Miere Montană pură din Harghita – 960g

Culeasă din florile sălbatice ale poienilor carpatine, mierea montană pură din Munții Harghitei este un produs apicol deosebit, apreciat pentru susținerea imunității și pentru efectele sale benefice asupra digestiei. Bogăția florei spontane de munte — mure, zmeură, mentă de munte și vindecea — îi oferă un gust autentic, o aromă intensă și o valoare naturală aparte.

Miere montană din Harghita – puritate, aromă și valoare nutritivă

În inima Munților Harghita, unde aerul este curat și liniștea pare nemărginită, albinele culeg cu migală nectar din poieni pline de flori sălbatice. Rezultatul este o miere montană cu o aromă bogată, culoare caldă și parfum subtil.
Fiecare linguriță este o călătorie către natură, un dar al munților și al florilor care cresc în sălbăticie — o miere rară, un dar neprețuit al naturii.

Provenită dintr-una dintre cele mai curate regiuni ale României, la altitudini de peste 1000 de metri, mierea montană din Munții Harghitei este un produs apicol deosebit, obținut din nectarul unei flore bogate: mure, zmeură, mentă de munte, vindecea, afine, iarbă mare și multe alte plante, completat de note intense de miere de mană de brad.

Fiecare linguriță este o invitație la natură – o dulceață autentică, care aduce un plus de energie și nutrienți în alimentația de zi cu zi. Un produs veritabil, cu valoare nutritivă ridicată, ce surprinde bogăția și puritatea Carpaților.

Beneficiile mierii montane pure

Mierea montană este o sursă naturală de energie, fiind bogată în zaharuri simple ușor asimilabile (glucoză și fructoză), dar și în vitamine (B1, B2, B6, C), minerale (magneziu, calciu, fier, potasiu) și enzime esențiale pentru procesele metabolice.

Consumată regulat, susține sistemul imunitar, îmbunătățește digestia și contribuie la menținerea sănătății sistemului circulator.

Datorită conținutului de antioxidanți, contribuie la protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ și susține rezistența naturală a organismului în perioade solicitante. Este potrivită atât pentru copii, cât și pentru adulți, ca îndulcitor natural și produs apicol funcțional, integrat într-o alimentație echilibrată.

Proprietăți curative a mierii montane din Munții Harghitei

Mierea montană 960g, este cunoscută pentru acțiunea sa antibacteriană și antiinflamatoare, fiind utilizată tradițional în tratarea afecțiunilor respiratorii și ale gâtului. Poate fi folosită ca remediu natural pentru tuse, faringite sau răceli ușoare.

Prin consum constant, sprijină funcția hepatică și ajută la detoxifierea organismului, contribuind la echilibrarea metabolismului și la reglarea tranzitului intestinal.

Consumată zilnic, sprijină refacerea după efort fizic sau intelectual și oferă un plus de tonus și claritate mentală.
Aplicată extern, grăbește vindecarea rănilor și arsurilor, datorită capacității de a stimula regenerarea celulară și de a menține un mediu curat, antiseptic. Totodată, are efect calmant și hidratant asupra pielii.

Proprietățile plantelor din care este culeasă mierea montană

Diversitatea florilor de munte din Harghita oferă acestei mieri o compoziție complexă și o aromă distinctă.

Murele – aduc un nectar intens, cu note fructate, contribuind la profilul bogat al mierii și la caracterul ei „viguros”. Sunt apreciate pentru conținutul natural de compuși vegetali (precum polifenolii) și pentru senzația de tonus pe care o inspiră.

Zmeura – completează gustul cu finețe și o dulceață subtilă, rotunjind aroma. Este o notă delicată, care face mierea mai „luminoasă” și mai ușor de savurat.

Menta de munte – conferă o tentă răcoritoare și echilibrată, cu un parfum discret de iarbă verde. Răsfață simțurile și este adesea aleasă pentru senzația de prospețime pe care o lasă, mai ales după masă.

Vindecea (Betonica) – plantă cu parfum ușor amărui, care aduce echilibru, tonifică și susține liniștea interioară, ca o adiere de vânt printre flori. Cunoscută pentru proprietățile sale tonice și antiinflamatoare, sprijină digestia și ajută la diminuarea stărilor de oboseală.

Afinele – perlele albastre ale pădurii oferă protecție naturală ochilor și întregului organism. Antioxidant puternic, îmbunătățește circulația, protejează capilarele și contribuie la menținerea elasticității vaselor de sânge.

Iarba mare (Inula) – cu note calde și ușor rășinoase, ajută la calmarea căilor respiratorii, transformând mierea într-un remediu delicat pentru întregul sistem respirator. Recunoscută pentru efectele sale expectorante și antibacteriene, este un sprijin valoros în perioadele de disconfort respirator.

Mierea de mană de brad – un elixir al pădurii, bogat în minerale și energie pură. Mierea de mană de brad aduce vitalitate și protecție naturală. Cu un aport suplimentar de minerale și antioxidanți, susține procesele naturale de detoxifiere ale organismului și fortifică imunitatea.

Proveniența mierii montane, crude, naturală 100%

Mierea montană provine din stupina Maestrului Mierar, unde o parte dintre familiile de albine sunt amplasate pe perioada verii pe poieni montane din Munții Harghitei. În inima Harghitei, acolo unde aerul rămâne limpede și pajiștile înalte înfloresc neatinse, albinele adună nectar din flori sălbatice, zi după zi, cu o răbdare desăvârșită.

Acest sortiment de miere se prezintă de regulă, în stare cristalizată, deoarece în câteva săptămâni își schimbă natural textura din fluidă în cristalizată — un proces firesc, specific mierii veritabile, păstrată în forma ei nealterată.

Este o miere montană crudă, obținută cu grijăși păstrată fără prelucrări inutile: nefiltrată, netratată termic, fără adaos de zaharuri. Poate conține mici fragmente de ceară, lucru firesc la o miere cât mai „crudă”. Recoltarea provine din stupi îngrijiți după principii tradiționale și ecologice.

Neomogenizând această minunată miere, fiecare lot poate avea diferențe în funcție de plantele dominante, vatra de amplasare a stupilor, dar și momentul extracției.

Doza recomandată pentru consum zilnic de miere montană pură

La adulți, doza recomandată este de 3–5 linguri pe zi. Pentru copii, în funcție de vârstă: 1–3 ani 1–3 lingurițe/zi, 4–7 ani 3–5 lingurițe/zi, iar peste 8 ani 4–6 lingurițe/zi.

Doza zilnică se împarte în 3 prize, administrate cu 1 oră înainte sau după masă. În caz de disconfort gastric, se recomandă consumul cu lichide.

Vei găsi cele mai frecvente întrebări și răspunsuri

De ce mierea se cristalizează? E un semn rău?

Nu. Cristalizarea mierii montane crude este un proces natural al mierii adevărate și apăre la aproape toate sortimentele. La unele mieri de primăvară, rapită, cristalizarea poate fi rapidă (în câteva săptămâni), cu cristale fine. În cazul mierilor din perioada verii, cristalizarea apare mai târziu, de regulă în decurs de 2-3 luni.

Viteza depinde mai ales de raportul glucoză/fructoză și de temperatura de păstrare. Cristalizarea este chiar un indicator al autenticității, nu un defect.

Mierea montană chiar este un aliment funcțional?

Da — mierea montană nu este doar un îndulcitor. Prin compoziția ei naturală și profilul bogat de nectar din flora de munte, susține starea generală, imunizează, oferind un plus nutritiv în alimentația de zi cu zi, în profilaxie. Este apreciată mai ales în perioadele solicitante și în sezonul rece, când mulți își doresc un sprijin natural pentru organism.

Iar dacă vrei un pas în plus, există și produse apicole complementare — lăptișor de matcă, propolis, polen crud — mai concentrate și mai complexe decât mierea. Folosite împreună, crează un efect de completare reciprocă, astfel sinergia dintre ele le sporește funcționalitatea și maximizează beneficiile.

Mierea pură este filtrată sau încălzită?

Acest sortiment de miere este nefiltrată și fără tratament termic, pentru a păstra cât mai bine compușii sensibili la temperatură. Este normal să conțină mici particule de ceară sau alte fragmente fine din stup, mai ales când nu este filtrată agresiv. Încălzirea peste aproximativ 45–50°C reduce o parte din enzime și din alte componente valoroase, de aceea evit încălzirea.

 

Poate mierea deveni toxică în ceai fierbinte?

Dacă amesteci mierea în lichide foarte fierbinți, îi scazi din enzime și compuși sensibili la temperatură și poți crește nivelul de HMF (5-hidroximetilfurfural), un indicator al supraîncălzirii mierii.

Totuși, mierea pusă în ceai/cafea nu devine „toxică”; este mai mult o chestiune de calitate și păstrarea proprietăților. Pentru beneficii maxime, adaug-o când băutura s-a mai răcit (ideal sub ~45–50°C).

Cum să depozitezi mierea?

Pentru a-i păstra proprietățile cât mai mult timp, mierea montană se ține într-un loc ferit de lumină, uscat (umiditate scăzută) și departe de temperaturi ridicate — acestea sunt recomandări pe termen lung. Dacă însă consumi borcanul în aproximativ o lună, îl poți păstra fără probleme în cămară sau chiar pe masă, deoarece perioada este prea scurtă ca valoarea intrinsecă a mierii să se deterioreze semnificativ.

Mierea pură îngrașă?

Mierea conține calorii, dar, fiind un aliment natural valoros, are și compuși valorosi în cantități mai mici (enzime, acizi organici, antioxidanți). Zaharurile din miere (fructoza și glucoza) sunt folosite în principal ca energie: o parte se depozitează ca glicogen (rezervă pentru corp), iar restul este utilizat rapid în mușchi, mai ales când ești activ.

Consumată cu măsură, în cadrul unei alimentații echilibrate, mierea nu „îngrașă” — excesul caloric constant este cel care duce la creștere în greutate. În schimb, mierea te energizează și te poate susține să fii mai activ.

 

Pe blog te așteaptă mai multe informații și sfaturi despre miere:

Miere vs Zahăr

Ce putem face împotriva crampelor musculare?

Tu cunoști secretul longevităţii?

Poate mierea deveni toxica sau nu?

O Soluție Simplă Să Dormi Bine!

 

*Informațiile de pe www.apithera.ro sunt oferite cu intenții bune și au rol informativ; ele nu țin loc de consult medical. Pentru diagnostic și tratament, adresați-vă medicului. Vezi și: declarația din descrierea produselor.

Anca Onaca

" Mierea este mult superioara fata de ce găsești în oraș. Multumesc "


Nicoara Viorica

" Este pt prima dată cînd consum această miere,este excepțională, folosesc de multi ani toate produsele de la maestru mierar "



Părerile voastre
Adrian Surlea
01.05.2026
Miere montană din poieni Carpatine - Harghita 960g
„Ai gustat vreodată aerul curat de munte? Mierea din Masivul Harghita aduce natura direct în lingurița ta.”
Angela Albu
30.04.2026
Mierea montata
Este un vis organoleptic si sunt sigura, are atatea proprietati vindecatoare!Multumesc!
Kis Zoltan
22.04.2026
Raspuns la produs
Un gust deosebit,aparte fata de alte produse asemanatoare!
Popescu Octaviana
18.04.2026
Excelenta
Am cumpărat pentru prima data mierea montană, este foarte gustoasă și merită să o ai în casă alături de celelalte sortimente de miere de la Apithera.
Iolanda Maria Anghel
05.04.2026
O miere deosebită
Am încercat mierea montană și pot spune că este deosebită! Are un gust autentic, bogat și ușor diferit față de mierea obișnuită, cu note florale foarte plăcute. Se simte că provine dintr-un mediu curat, iar calitatea este vizibilă încă de la prima degustare.
Galea Elena
04.04.2026
Miere montana
Am cumparat aceasta miere, este delicioasa!! Imi place orice miere de la Apithera!! Sunt delicioase toate produsele!! ????❤️
Mihaela
01.04.2026
Miere montană
Pentru mine cea mai bună ???? miere și nu doar cea montană, ci toată, am luat, cred, toate sortimentele până acum.Am încredere că este așa cum spune maestrul mierar că este , naturală.De aceea voi cumpăra in continuare de aici.
Ioja Vergil
31.03.2026
Miere Montană
Miere montană din poieni Carpatine, o minune Dumnezeiască. Este pentru prima dată când folosesc această miere : Excelentă.
Lupu Veronica Dorinela
30.03.2026
Picături de iubire din inima lui Dumnezeu
Dumnezeu a creat florile pământului din picăturile Sale de iubire, iar nectarul cules de albinuțe, prin munca Maestrului Mierar, au fost transformate în ofrandă de mulțumire pentru Dumnezeu, rouă de binecuvântare pe cerul gurii păcătoșilor de rând. Dumnezeu să vă binecuvânteze munca, viața, familia și pe toți cei dragi! Mulțumesc pentru tot!
Adriana Mihaila
30.03.2026
Deosebita !
Am comndat prima data si sunt foarte multumita ! Gust, consistenta, absolut tot !
Multumim!
ANA
30.03.2026
Parfumată și delicată
Mierea aceasta e ușor cristalizată, foarte parfumată și delicată, cu un gust dulce ponderat. Îmi place foarte mult. Pe lângă asta, apreciez calitatea întregului - de la mierea în sine, până la ambalaj și grija foarte mare la transport. Felicitări pentru acest produs!
Corneliu-Ioan Gligor
30.03.2026
Excelent
Un produs excelent - din nou - si livrare prompta !!!
Simona
30.03.2026
Miere de nota 10
Eu m am indragostit de aceasta miere de la dnu Szabi ..am consumat toate gamele , inainte nu imi placea mierea , mi se parea fff dulce si deloc compatibila pentru rutina mea de consum , printr o recomandare sa gust mierea de la dnu Szabi am ramas wow ca o miere poate fi ATAT de buna si eficienta in acelasi timp.. O calitate la superlativ toate produsele de la dnu Szabi..se vede ca iubeste ce face si ne ofera noua consumatorilor timpu, munca si devotamentul ca noi consumatori sa fim respectati...asa ceva mai rar...
Simona din Brasov
30.03.2026
Super premium
Multumim dnului Szasz pentru respectul pe care il ofera consumatorilor prin calitatea produselor pe care ni le ofera noua consumatorilor. Produse cu gust de lux in calitatea lor, o miere de calitate , merita toata atentia acestor produse de consum cu beneficiu terapeutic la propriu. O gama de produse excelente..recomand cu toata increderea la toata lumea.
Dumitru Tite
29.03.2026
Miere de calitate
Cu încredere cumpăr mierea de la maestrul mi-e rar de multă vreme și nu am fost dezamăgit niciodată!
Angela
29.03.2026
Miere montana
Nu e prima data cand iau miere de la voi si va asigur ca nu va fi nici ultima. E bună mierea, deci o recomand.
Tatu Tiberiu Veniamin
24.03.2026
Răsfăț dulce și natural
Mai mult decât miere, un boost de sănătate și aromă!